WikiPortallus: Biserica Ortodoxă Albaneză.html

Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei (în albaneză: Kisha Orthodhokse Autoqefale e Shqipërisë) este una din cele paisprezece Biserici Ortodoxe existente. Este alcătuită din Arhiepiscopia de Tirana-Durrës şi eparhiile din Berat, Gjirokastra, Korça, Apollonia şi Kruja. Majoritatea creştinilor ortodocşi din Albania trăiesc în sudul ţării şi în marile oraşe Tirana şi Durrës. Deşi limba liturgică este albaneza, în regiunea Saranda din sudul Albaniei se mai foloseşte şi limba greacă.

Informaţiile referitoare la numărul credincioşilor ortodocşi din Albania sunt aproximative, întrucât surse diferite susţin că numărul acestora ar varia între 170.000^[1] şi 700.000.^[2] Numărul total al albanezilor creştini ortodocşi este de fapt mult mai mare, deoarece comunităţii din Albania i se adaugă şi comunitatea albaneză din Grecia (în număr de aprox. 400.000 persoane), comunitate subordonată Bisercii Ortodoxe Elene. În 1967 partidul comunist a interzis orice cult religios pe teritoriul Albaniei. Mitropolitul de atunci, Damian Kokonesi (1966-1973), a decedat în perioada detenţiei politice.^[3] Înainte de această interdicţie circa 20 % din populaţia ţării era ortodoxă.

Mitropolitul Anastasios Yannoulatos, Arhiepiscop al Tiranei, Durrës-ului şi al întregii Albanii, este din 1992 întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Albania. Alegerea unui mitropolit grec a fost o decizie provizorie deoarece în urma prigoanei comuniste nu mai exista nici un albanez care să fi împlinit cerinţele formale pentru alegerea şi hirotonirea ca episcop.

În SUA trăiesc circa 15.000 de albanezi care s-au organizat începând cu 1950 în două eparhii: una din eparhii depinde canonic de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar cealaltă de Biserica Ortodoxă Albaneză.

modifică Istoric

modifică Antichitate şi Evul Mediu

Creştinismul s-a răspândit încă de timpuriu pe actualul teritoriu al Albaniei. Conform tradiţiei bisericeşti apostolul Pavel a răspândit creştinismul până în Iliria^[4], iar în Durrës (grec. Dyrrachion / lat. Dyrrachium) a înscăunat un episcop. Primul episcop cu reşedinţa la Dyrrachion al cărui nume e cunoscut este Asteios (sau Asterios). Sfântul Asteios a primit martiriul în timpul împăratului Traian, în jurul anului 100.^[5]

În plină criză iconoclastă, în anul 731, împăratul iconoclast Leon al III-lea a subordonat canonic mitropolia din Durrës patriarhului din Constantinopol. În perioada domniei lui Leon al VI-lea (886 - 912) sunt menţionate în izvoarele bizantine 15 scaune episcopale care depindeau de mitropolia din Durrës.^[6]

În 927 este recunoscut patriarhatul bulgar de către administraţia imperială bizantină; prin această recunoaştere majoritatea episcopiilor din interiorul Albaniei au intrat sub controlul noului patriarhat. Durrës-ul a rămas însă în jurisdicţia canonică a patriarhatului ecumenic din Constantinopol. Această situaţie a luat sfârşit o dată cu victoria bizantinilor asupra bulgarilor, în anul 1018. O parte a episcopiilor ortodoxe din sudul Albaniei de astăzi, de exemplu Butrint sau Berat au fost subordonate atunci arhiepiscopiei autocefale din Ohrida.

Marea Schismă din 1054 şi-a făcut treptat efectul şi în Albania. La început, unitatea teritorial-canonică a mitropoliei din Durrës s-a păstrat. Separarea a avut loc abia în secolul al XII-lea când şi Roma şi Constantinopolul au instalat ierarhii bisericeşti paralele în acelaşi teritoriul canonic.

După cucerirea Constantinopolului de către Cruciada a IV-a, partea nordică a Albaniei a fost administrată de Veneţia.^[7] Aceasta a impus episcopi numiţi de patriarhatul Romei. Primul dintre aceştia este numit în 1209 pentru localitatea Durrës.^[8] Partea sudică rămâne sub influenţa bisericii greceşti din despotatul Epirului.^[9]

modifică Perioada Otomană

Ca urmare a cuceririi Albaniei de către Imperiul Otoman în 1478, islamul s-a răspândit rapid şi a devenit a treia religie a provinciei. Musulmanii au ajuns foarte rapid majoritari. Administraţia islamică a subordonat toate episcopiile ortodoxe din Albania arhiepiscopiei autocefale din Ohrid, care a fost protejată pentru mult timp de musulmani. În secolele al XV-lea şi al XVI-lea foarte mulţi creştini din sudul Albaniei au emigrat în sudul Italiei unde au dat naştere aşa numitelor biserici italo-albaneze. În secolul al XVII-lea a avut loc o aşa numită renaştere a Bisericii Ortodoxe Albaneze, care nu a mai fost prigonită de către turci în aceeaşi măsură ca Biserica Romano-Catolică. Multe lăcaşuri de cult din secolele al XIV-lea şi al XV-lea ajunse în paragină au fost restaurate. În 1787 a fost reconstruită şi catedrala din Berat. Această catedrală a fost dinamitată din dispoziţia partidului comunist albanez.^[10]

La începutul secolului al XVII-lea a fost înfiinţată mitropolia de la Korça, care cuprindea episcopiile de Kolonia, Deabolis (Devoll) şi Selasphoro (Sevdas). Prin aceasta s-a întărit poziţia Bisericii Ortodoxe în regiunile Korça şi Moscopole (albaneză Voskopojë, Voskopoja). După ce sultanul a retras autocefalia arhiepiscopiei din Ohrid, în 1766, ortodocşii albanezi au revenit sub jurisdicţia canonică a patriarhului ecumenic.

Creştinii ortodocşi de pe teritoriul statului albanez de astăzi erau în secolul al XIX-lea strâns legaţi de Biserica Ortodoxă Greacă. Clerul era în majoritate grec. Spre deosebire de musulmanii sau catolicii din regiune, între ortodocşii de acolo existau numeroase minorităţi naţionale care au influenţat regiunea: în primul rând greci, aromâni şi macedoneni. Mişcarea naţională albaneză Rilindija (română: Renaşterea) formată din musulmani şi catolici a dorit independenţa Albaniei faţă de Imperiul Otoman, iar majoritatea ortodocşilor au dorit realipirea sudului provinciei la statul grec. În 1912 Albania devine independentă.

modifică Secolul XX

Primele încercări de organizare a unei biserici autonome albaneze au fost făcute de către emigranţii albanezi din SUA, care se simţeau asupriţi de conducerea bisericească. Fan Noli - mai târziu episcop de Korça, a fost hirotonit preot în anul 1908 de către arhiepiscopul rus Platon al New York-ului. În acelaşi an preotul Fan Noli celebrează în Boston pentru prima dată Sfânta Liturghie în limba albaneză. În anul 1919 Noli a fost numit episcop al Bisericii Ortodoxe Albaneze din America, care a devenit o eparhie de sine stătătoare a Patriarhatului Ecumenic.

După încheierea primului război mondial ideile naţionaliste au câştigat o importanţă crucială în interiorul ortodoxiei albaneze. Proclamarea unei Biserici ortodoxe autocefale albaneze dorită foarte mult şi de statul albanez a fost însă respinsă de patriarhii ecumenici Grigorie al VII-lea şi Constantin al VI-lea.^[11] În 1921 cei patru episcopi ortodocşi greci ai ţării au fost expulzaţi din Albania, şi s-a refuzat în mod oficial folosirea limbii greceşti în cultul divin. O întrunire a clericilor şi laicilor din Albania, care a avut loc la Berat în 1922 a hotărât introducerea limbii albaneze în slujbele bisericii. De aici până la proclamarea independeţei a mai fost doar un pas. În 1929 Biserica Ortodoxă din Albania s-a declarat autocefală iar arhimandritul Visarion Iuvani a fost declarat mitropolit. Numeroşi preoţi greci şi diverşi reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice au fost expulzaţi din Albania după ce Patriarhia Ecumenică a suspendat toţi episcopii albanezi iniţiatori ai proclamării autocefaliei. Abia în 1937, prin patriarhul Veniamin, independenţa i-a fost recunoscută. În acelaşi an a fost înfiinţat un seminar teologic la Korça.

Administraţia militară italiană care a condus Albania în perioada celui de al doilea război mondial a încercat să-i convingă pe ierarhii Bisericii Ortodoxe din Albania să consimtă la o uniune cu Biserica Romano-Catolică în cadrul episcopiilor italiano-albaneze existente. Ortodocşii au refuzat această ofertă până la prăbuşirea ocupaţiei italiene în 1943. În această perioadă în clerul albanez activau 440 de preoţi.

După ce comuniştii au preluat puterea în 1944 iar la conducerea statului albanez a ajuns Enver Hoxha, Biserica Ortodoxă din Albania a devenit din nou o ţintă a represiunilor. Ortodocşii mai sperau în anii '40 să poată încheia un compromis cu puterea comunistă. Această iluzie a încetat o dată cu arestarea arhiepiscopului Cristoforo Kissi în anul 1949. Conducerea comunistă albaneză l-a ales apoi pe Paisios Vodica drept întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Albania. Patriarhia Ecumenică nu a recunoscut acest amestec statal în treburile interne ale bisericii decât în 1958, după moartea arhiepiscopului Kissis. Începând cu 1950 a crescut presiunea politică asupra Bisericii ortodoxe. Clădirile bisericilor au fost închise de către autorităţile comuniste, iar serviciile divine şi posibilitatea de a celebra Sfintele Taine, îngrădite. Preoţii au fost aruncaţi în închisori. Arhiepiscopul Damian Kokonesi a fost arestat în 1967, la doar un an după alegerea sa şi a murit într-una din închisorile comuniste în noiembrie 1973, la vârsta de 80 de ani.^[12] Când Albania a fost declarat stat ateu în 1967, instituţiile bisericeşti fuseseră deja distruse de prigoana comunistă. În 1967 au fost închise ultimele biserici, iar ultimii preoţi care nu fuseseră încă arestaţi au fost închişi, majoritatea în lagărul de la Borsh pe ţărmul Mării Ionice. Orice activitate religioasă a fost declarată ilegală. ^[13]

Persecuţiile au încetat o dată cu prăbuşirea regimului comunist din Albania în toamna anului 1990. De atunci se pot celebra din nou slujbe în spaţiul public.

modifică Situaţia actuală

modifică Refacerea ierarhiei bisericeşti

Revigorarea Bisericii Ortodoxe din Albania a început o dată cu venirea la conducere a lui Anastasios Yannoulatos - episcopul ortodox grec din Nairobi - în iulie 1991. Ca trimis al Patriarhiei Ecumenice, acesta a început prin a evalua condiţia Bisericii la ieşirea de sub regimul comunist. Din cei 440 de preoţi existenţi la venirea comunismului mai supravieţuiseră persecuţiei doar 22, demoralizaţi şi foarte bătrâni.

Episcopul Anastasios Yannoulatos a convocat în august 1991 o Adunare Naţională Bisericească la care să participe preoţi şi laici din toate episcopiile albaneze şi care să pregătească refacerea instituţională a Bisericii Ortodoxe din Albania. În acelaşi an, episcopul Anastasios a fost numit şi înscăunat de către sinodul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol şi cu aprobarea clerului albanez drept arhiepiscop al Albaniei. Conducerea politică a Albaniei, care actualmente afirmă şi garantează neamestecul statului în viaţa comunităţilor religioase, a recunoscut această numire. În iulie 1992 a avut loc ceremonia de înscăunare a noului mitropolit şi preluarea oficială a atribuţiilor legate de această responsabilitate.

Conducerea spirituală a Bisericii Orthodoxe din Albania revine Arhiepiscopului Tiranei şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Albania. Pe lângă sinod funcţionează un consiliu bisericesc format din laici şi clerici care răspunde de problematica economico-administrativă. Baza juridică a organizării bisericeşti din Albania este statutul din 1950, care a fost reanalizat şi ajustat cerinţelor societăţii moderne de către Adunarea Naţională Bisericească din 1993.^[14]

În 1997/1998 au existat tensiuni politice în interiorul Bisericii Ortodoxe din Albania, deoarece pe atunci toate eparhiile albaneze aveau în fruntea lor cate un episcop grec, iar albanezii nu aveau nici un reprezentant în sinodul din Tirana. Conducerea politică a Albaniei dorea reprezentarea etnică a albanezilor în sinod prin numirea unor noi episcopi din partea locului. În iunie 1998 s-a ajuns la un compromis: cu aprobarea Patriarhiei din Constantinopol s-au retras doi episcopi greci din slujirea lor, unul dintre ei, Ignatios, a primit eparhia din Berat. Doi albanezi au fost hirotoniţi drept episcopi: arhimandritul John Pelushi, care provenea dintr-o familie musulmană, a devenit mitropolit în localitatea Korça, iar Kosma Qirjo a fost sfinţit pentru episcopia din Apollonia.^[15] Aceşti trei episcopi, împreună cu arhiepiscopul Anastasios Yannoulatos au alcătuit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Albania.

În noiembrie 1998 Biserica Ortodoxă din Albania este vizitată oficial pentru prima oară de patriarhul ecumenic Bartolomeu, care a cercetat personal fiecare eparhie.

În 2006 au fost hirotoniţi încă trei episcopi albanezi: Dhimitri Sinaiti pentru episcopia din Gjirokastra, Nikolla Hyka ca urmaş al episcopului Kosma Qirjo din Apollonia (decedat în 2000), şi Andon Merdani ca episcop al eparhiei Kruja.^[16] De atunci Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Albania are şase membri. La 12 aprilie 2007 a fost sărbătorită printr-o liturghie arhierească cea de-a 70 aniversare a recunoaşterii autocefaliei.

modifică Extinderea creştinismului ortodox

În mod tradiţional creştinii ortodocşi locuiau în jumătatea sudică a Albaniei. Râul Shkumbin era graniţa geografică a extinderii creştinismului ortodox în nord. Această situaţie nu s-a schimbat prea mult până astăzi. Ortodocşii albanezi sunt aproape în totalitate de origine toskă. Acest lucru s-a făcut remarcat în limba liturgică ale cărei texte au fost aproape în întregime redactate în dialectul toskan. Prin migraţia internă deosebit de puternică din ultimele decenii s-a ajuns la o creştere remarcabilă a elementului ortodox la nord de râul Shkumbin, în deosebi în Tirana. Centre ortodoxe importante au apărut şi în alte oraşe mari din nordul Albaniei ca Lezha, Kruja, Laç.

În pofida acestei dezvoltări se poate remarca situaţia minoritară a ortodocşilor chiar şi în regiunile tradiţional ortodoxe. Încă din secolul al XVII-lea numărul ortodocşii s-a redus drastic, majoritatea albanezilor îmbrăţişînd din diverse motive islamul. Doar în localităţi izolate mai predomină o majoritate ortodoxă, de exemplu în Himara, Saranda, Labova, Kryqit sau Voskopoja.

Minorităţile etnice din sudul Albaniei - Grecii din regiunea Saranda, Macedonenii din Prespasse şi aromânii risipiţi în tot sudul Albaniei - sunt ortodoxe. Macedonenii au o singură biserică în Liqenas, iar aromânii una în Korça. Un rol important în politica bisericească îl poate juca însă doar minoritatea greacă, care numără circa 60 000 de credincioşi doar în regiunea dintre oraşele Gjirokastra, Himara şi Saranda. În anumite parohii din această regiune slujbele bisericeşti se celebrează în limba greacă. În parohiile mixte au existat în anii trecuţi disensiuni puternice legate de limba liturgică.

modifică Construirea unor noi biserici

Între 1991 şi 2001 Biserica Ortodoxă din Albania a inaugurat circa 300 de biserici. Dintre vechile construcţii, la prăbuşirea comunismului mai existau doar 70 care au putut fi rapid reactivate. S-au făcut 80 de biserici noi şi circa 140 sunt în diverse stadii de construcţie.^[17] Aceste lucrări care au necesitat anual un buget de circa 5 milioane de dolari (SUA) au făcut ca Biserica Ortodoxă Albaneză să devină un factor esenţial al dezvoltării economice din anumite regiuni. În satele din sudul Albaniei există nenumărate Biserici într-un stadiu avansat de degradare. Unele dintre acestea au valoare de patrimoniu cultural. Ortodocşii nu reuşesc însă să celebreze sfintele slujbe în toate bisericile deoarece nu există suficienţi preoţi, iar unele parohii sunt mult prea mici.

modifică Educaţie, massmedia, monahism şi activitate social-diaconală

În 1992 a fost inaugurat un Institut Teologic de rang universitar. Acesta a fost transformat în 1996 în Academie Teologică care este accesibilă şi femeilor. Locaţia acestei instituţii a fost stabilită într-un nou corp de clădiri construit pe lângă mănăstirea Shën Vlash în apropierea localităţii Durrës.^[18] Între anii 1996 şi 2001 au fost hirotoniţi 120 de preoţi. Au fost reactivate cinci mănăstiri albaneze, s-au pus, în 1997, bazele unui gimnaziu bisericesc în Durrës^[19] şi s-a deschis o tipografie. Biserica publică din 1992 un periodic lunar Ngjallja (Învierea), un periodic pentru copii Gëzohu, unul pentru studenţi Fjala şi o pagină de ştiri în limba engleză News from Orthodoxy in Albania. Ea are din 1998 o staţie de radio proprie Ngjallja (Învierea), o fabrică de prelucrare a lemnului şi o manufactură pentru lumânări.

Biserica Ortodoxă din Albania acţionează conform principiilor nescrise ale doctrinei sociale ortodoxe şi susţine numeroase activităţi caritabile. Majoritatea acestora sunt organizate şi susţinute de fundaţia bisericească Diaconia Agapes. Biserica susţine spitale, policlinici, o clinică stomatologică mobilă, şcoli şi grădiniţe. Oferă asistenţă spirituală în închisori şi organizează ajutorarea celor lipsiţi de adăpost. Clinica "Propovăduirii" din Tirana este considerată a fi unul dintre cele mai bune spitale ale Albaniei. Serviciile bisericeşti sunt accesibile tuturor locuitorilor Albaniei: creştini ortodocşi sau catolici, musulmani sau atei. În criza din 1997 Biserica Ortodoxă a oferit ajutor şi adăpost provizoriu pentru 25 000 de persoane, iar în 1999 a oferit cele necesare la peste 50 000 de refugiaţi din Kosovo, chiar dacă pentru aceasta a fost necesară închiderea temporară a seminarului teologic pentru mobilizarea studenţilor la munca de susţinere a refugiaţilor.

modifică Liturghia

În Biserica Ortodoxă Albaneză se săvârşeşte Sfânta Liturghie la fel ca în toate celelalte biserici de rit bizantin. Duminica şi de sărbători se foloseşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la unele praznice Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în Postul Mare Liturghia darurilor mai înainte sfinţite a Sfântului Grigorie Dialogul. Limba liturgică este albaneza modernă. Toate textele liturgice au fost traduse din greacă la începutul secolului al XX-lea de către Fan Noli.^[20] Actualmente se întrebuinţează o traducere din anul 1995 a Liturghiei Sfantului Ioan Gură de Aur. Ortodocşii albanezi din Statele Unite ale Americii folosesc astăzi limba engleză pentru oficierea cultului divin.

modifică Relaţiile ecumenice

Biserica Ortodoxă Albaneză este singura structură religioasă creştină din Albania care este, din 1994, membră a Consiliului Mondial al Biericilor^[21]. Această participare externă nu are o importanţă deosebită pe plan intern. Există însă contacte şi întâlniri permanente între episcopii ortodocşi şi catolici din Albania. Se organizează vizite reciproce la marile sărbători şi se transmit mesaje oficiale de felicitare membrilor celorlalte comunităţi. În activitatea zilnică a parohiilor ortodoxe contactele cu formele de organizare ale celorlalte confesiuni sau religii sunt aproape inexistente. Programul Fundaţiei Diaconia Agapes este sprijinit financiar de Biserica Evanghelică din Germania.^[22]

modifică Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Albaneze

modifică Referinţe

^ Evaluare propusă de REMID (Religionwissenschaftlicher Medien- Informationsdienst e.V. - Marburg Germania). Fundaţia Pro Oriente din Viena evaluează numărul credincioşilor orrtodocşi din Albania la 250 000 vezi Kirche von Albanien
^ CNEWA vezi şi EKD: Evangelische Kontakte und Partnerbeziehungen zu Kirchen in Mittel- und Osteuropa. Länderinformation Albanien / Bulgarien. (pdf)
^ Die Orthodoxie und ihr Engagement im Ökumenischen Dialog - Institut für Theologie und Geschichte des Christlichen Ostens
^ Romani 15,9:
^ Sinaxarele creştine pomenesc memoria mucenicului Asteios, episcop de Dyrrachium, la 6 iulie. Acesta ar fi fost martirizat în capitala Noului Epir (Durrës / Dyrrachium), sub domnia împăratului Traian, în jurul anului 100, pentru vina de a fi refuzat cererea conducătorilor cetăţii de a aduce sacrificii zeului Dionysos (Bacchus). De asemenea, creştinii care au recuperat trupul martirului Asteios - italieni creştini refugiaţi de la Roma din cauza persecuţiilor: Peregrin, Lucian, Pompei, Isichie, Pappias, Saturnin şi Gherman - au fost interpelaţi de gărzi şi daţi la moarte în ziua următoare, 7 iulie (cf. Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ).
^ George A. Christopoulos, The Splendour of Orthodoxy. 2000 Years: History, Monuments, Art, Vol. II, Patriarchates and Autocephalous Churches, Ekdotike Athenon, Athena, 2000. vezi şi www.orthodoxalbania.org
^ Detalii la Oliver Jens Schmitt, Das venezianische Albanien (1392-1479). Wissenschaftsverlag Oldenburg 2001, 675 p.
^ Catholic Encyclopedia: Art. Durazzo
^ Brief History of Albanian Orthodox Church
^ http://www.pro-oriente.at/?site=ok20041123201000 Kirche von Albanien
^ Kirche in Albanien
^ Spuler, Bertold, Albanien II, în Theologische Realenzyklopädie vol. II, Walter de Gruyter 1978, p. 165. vezi şi Pro Oriente
^ Die Orthodoxie und ihr Engagement im Ökumenischen Dialog - Institut für Theologie und Geschichte des Christlichen Ostens
^ Statuti i KOASh-it (1950), me shtesat e vitit 1993
^ CNEWA, compară cu The voice of Metropolitan John Pelushi, vezi şi Orthodox Albania
^ Lista episcopilor hirotoniţi în 2006.
^ CNEWA
^ Orthodox Albania
^ Pro Oriente
^ Foti Cici, Ideological aspects of Bishop Noli’s liturgical Translations into Albanian and English, în Illyrja, June 28 – July 8, 2002. vezi şi Eleuterio F. Fortino, Kostandin Kristoforidhi e la Bibblia in albanese, în Revista BESA, Nr. 5, An 2007, p. 2-7. online.
^ Pagina oficială a Consiliului Mondial al Bisericilor
^ EKD: Evangelische Kontakte und Partnerbeziehungen zu Kirchen in Mittel- und Osteuropa. Länderinformation Albanien / Bulgarien. (pdf)

Biserica Ortodoxă Albaneză.html

Cuprins